Despre prietenie

Despre prietenie - text de Mircea Eliade



Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te
deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are
intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu "cand nu ascunzi
nimic" celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa
ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se
verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai
atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa
spui.
Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in
timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e
urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca
toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile
pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid,
ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar
si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.
Este poate ciudat, dar ne temem de o lume "defavorabila", de un
mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi
"sinceri". Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi.
Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de
prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in
ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se
deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a
anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea,
ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt,
sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si
orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem,
constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.
In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce
esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu,
omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru
ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau
afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si
tu faci la fel; toata lumea face la fel.
Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare
dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin "libertate"
inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se
modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au
obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit
local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la
cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce
la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde
esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit
si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca
intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa
faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti,
stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi
dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.
Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte,
iar ei parca mi-ar fi spus: "Draga, fii serios si lasa prostiile la o
parte!". Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate
insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar
spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut
urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea
din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine,
ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar
lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata
nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta
pentru a trece in celalalt.
O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi
celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile
tale, a-l inconjura cu "sinceritatile" tale nu inseamna nimic. Altele
sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a
nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si
justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului
celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe
tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el
sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.
Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere
adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el.
Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt.
Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru
pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de
aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu
dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.




Nu stiu cati o sa ajunga sa citeasca tot...dar asta e o parere despre prietenie..una cat de cat adevarata zic eu...critici?..alte pareri?

am citit totul...este adevarat...unui prieten de cele mai multe ori ii spui ceea ce vrea el sa auda...nu tokmai ceea ce simti tu sau ai vrea sa ii spui...l-ai pierde ptr simple vorbe care nu ar face decat sa il demoralizeze...nu suntem sinceri in totalitate, dar suntem binevoitori pt a nu pierde prietenii sau amicii care de cele mai multe ori ne sunt alaturi pe cat posibil. Este important sa iti menti relatia cu un prieten si sa shtii chiar tu sa fi un adevarat prieten pentru ei. Nu suntem total sinceri, dar ii avem...de ce?...ptr ca vorba eliadului...avem capacitatea de a tolera...de ce sa nu o folosim. Importanta este si increderea conferita celuilalt...cat esti dispus sa dai shtiind ca s-ar putea sa pierzi...[risti si castigi-cam asa este viata cu totul].